joi, 22 mai 2008

Colectionarul de praf


Daca, in Romania, ne chinuim sa scapam de praful din case sau de pe masina, peste Ocean, un individ il colectioneaza in scopuri mai mult sau mai putin artistice.Scott Wade picteaza pe praful adunat pe masina sa. Daca, pe unele masini murdare din Romania, poti citi 'Spala-ma'ori 'Sunt murdara', pe masinile americanului ar trebui scris 'Te rog nu ma spala'. Desi, pentru unii, ideea omului ar putea parea praf in ochii artei, Scott Wade a reusit totusi sa atraga cativa sponsori de partea sa, realizandu-le acestora reclame pe haioanele prafuite ale masinilor.Ritualul americanului este unul destul de simplu. Inainte de fiecare desen, unge geamurile masinii cu ulei de migdale si de duce la serviciu numai pe drumuri laturalnice pe unde isi poate face 'provizia' de praf pe geamuri.

Sursa: Ziua

duminică, 11 mai 2008

Publicitate sub formă de nori


Un fost magician din Alabama a venit cu un nou concept în ceea ce priveşte publicitatea outdoor: formaţiuni spumoase ce pot fi modelate după forma logo-urilor marilor companii şi care pot pluti în aer până la 6.000 de metri înălţime. Norii, care sunt creaţi din mici bule de săpun umplute cu heliu, pot călători aproximativ 50 de kilometri înainte de a se evapora. Francisco Guerra, cel care a avut ideea norilor publicitari, a decis să îşi boteze creaţiile Flogos. El conduce compania Snowmasters Inc, cunoscută pentru furnizarea de maşini de produs zăpadă, folosite în special la filmările de la Hollywood. Guerra, informează Rompres, a inventat o maşină care poate manipula bulele de săpun astfel încât acestea să preia orice formă, iar norii publicitari pot fi produşi la fiecare 15 secunde. Conceptul a atras deja atenţia marilor companii, precum Apple sau Mercedes care au apelat la serviciile lui Francisco Guerra. Şi Walt Disney Co va folosi una dintre aceste maşini luna viitoare pentru a trimite deasupra Walt Disney World din Orlando, Florida, nori în formă de Mickey Mouse. „E vorba de efectul surpriză: te uiţi şi vezi deasupra capului un logo”, a declarat Guerra, care a insistat că norii Flogos nu dăunează în nici un fel mediului, întrucât sunt compuşi din apă, aer, heliu şi săpun. Ca şi baloanele de săpun, Flogos se sparg dacă lovesc un copac sau o clădire. Firma lui Guerra şi-a găsit deja distribuitori în Australia, Germania, Mexic şi Singapore, iar o maşină de făcut nori publicitari se poate închiria cu aproximativ 3.500 de dolari americani pe zi, relatează Associated Press.



Sursa: Gindul

marți, 6 mai 2008

Casa de 13.000 de lire sterline, disponibilă “la pachet”


O companie din Marea Britanie are un răspuns la criza imobiliară: casa de 13 mii de lire sterline (aproximativ 16.500 de euro). Şi este o casă în toată regula, nu un chioşc de grădină. Singura “şmecherie” este că e livrată “la pachet” iar proprietarii trebuie să şi-o asambleze singuri. Chiar şi aşa, pentru cine îşi doreşte o casă, are un petic de pământ însă nu dispune de fondurile necesare pentru a-şi achiziţiona un acoperiş deasupra capului, oferta companiei britanice Argos este mană cerească. Cu condiţia să ştie să folosească ciocanul, notează publicaţia The Daily Mail. Pentru puţin peste 13.000 de lire sterline, o familie îşi poate achiziţiona o casă cu cinci camere, terasă, încălzire prin pardoseală şi parchet laminat. Varianta mai puţin “costisitoare”, adică fără încălzire prin pardoseală, costă 11.000 de lire sterline. Transportul pachetelor până la destinaţie e ieftin ca braga – doritorul nu scoate din buzunar decât 4,95 lire sterline.
Casa, denumită “Helsinki” deoarece lemnul deschis la culoare cu care este construită aminteşte de stilul scandinav, are “un spaţiu generos de depozitare” şi uşi din sticlă care dau spre terasă. Pentru cei îngrijoraţi că nu se vor descurca să-şi construiască locuinţa de la A la Z, Argos susţine că a pus la dispoziţie “toate componentele şi instrucţiunile necesare pentru asamblarea în regie proprie”. Un reprezentant al companiei a explicat că “durează cam o zi sau două să ridici modelul Helsinki deoarece este un model foarte mare. Pentru unele sarcini, sunt necesare două persoane”.


Sursa:Gandul

sâmbătă, 3 mai 2008

Idei "traznite" de afaceri


Internetul ofera un mediu propice celor mai traznite idei de afaceri. La o prima vedere aceste idei nu par sa aiba vreo sansa de a produce bani, dar realitatea dovedeste ca nu este asa. Cheia succesului unei afaceri este sa zaresti o nisa a pietei si sa o explorezi, asa cum au facut cei cu urmatoarele idei.

http://www.newyourkey.com/
Daca locuiesti in New York, atunci nu trebuie sa iti mai faci probleme pe unde iti pui cheile. Pentru o taxa anuala modica, NewYourKey pastreaza o copie a cheilor tale si o poate livra oricand ai nevoie de ea: fie ca ai ramas inchis pe dinafara usii, fie ca ti-ai pierdut cheile intr-un club la ora 4 a.m. Viata pare mai lipsita de griji asa.

http://www.peasy.com/
Peasy.com este o piata online de locuri de parcare. Pe de o parte le permite soferilor sa caute si sa rezerve locuri de parcare inainte de a pleca de acasa, iar pe de alta parte le permite celor interesati sa isi subinchirieze locurile de parcare. Tot ceea ce trebuie sa faca este sa isi inregistreze locul de parcare in reteaua Peasy cu urmatoarele detalii: pretul, perioada de timp (cand este disponibil locul), durata (pentru cat timp il inchiriaza), daca vor sa il inchirieze zilnic sau saptamanal. Cei care cauta un loc de parcare pot astfel sa il rezerve sau mai intai sa negocieze un pret mai bun.

http://recruitmentrevolution.com/
Doi oameni frustrati de intregul proces de recrutare s-au hotarat sa creeze un site in care angajatorul si angajatul sa poata comunica direct. Site-ul permite companiilor sa angajeze oameni, angajatii isi pot negocia online salariul si stabili toate detaliile contractului/colaborarii. Site-ul nu pune la dispozitie cv-urile candidatilor, astfel ca un canditat trebuie sa stie sa se prezinte cat mai bine angajatorului.

http://www.gaming-lessons.com/
Tom Taylor nu s-a asteptat niciodata sa intre in lumea afacerilor; tot ce voia era sa joace jocuri video. Nenumaratele ore petrecute jucand au dat rezultate si a devenit din ce in ce mai bun la ceea ce facea – al cincilea jucator profesionist de video-jocuri. Anul trecut a hotarat sa impartaseasca toata experienta acumulata oricui ar fi dorit sa invete sa joace mai bine video-jocuri. Un fel de meditatii, dar mult mai scumpe decat clasicele meditatii la romana si la matematica. Tom le cerea studentilor sai 65 de dolari pe ora.

http://www.alchemygoods.com/
Acum doi ani Eli Reich, fondatorul alechmygoods.com, mergea la serviciu cu bicicleta cand i-a fost furata geanta de mesager. In loc sa isi cumpere o geanta noua, Eli a hotarat sa isi creeze propria geanta folosind camere mai vechi de la bicicleta. Toata lumea i-a admirat geanta asa ca s-a hotarat sa intre in afaceri. A renuntat la slujba si a inceput sa creeze genti mai speciale. Materialele pe care le foloseste sunt: camere de bicicleta uzate, iar pentru bretelele gentilor centuri de siguranta de la masini. Motto-ul Alechmygoods.com este 'Transformam inutilul in util'.

http://www.bagborroworsteal.com/
Pentru cei care nu isi pot permite o geanta scumpa, exista bagborroworsteal.com unde contra unei taxe lunare poti sa inchiriezi genti create de designeri consacrati. Taxa lunara variaza intre 20 si 175 de dolari.


Sursa:Tehnopol

marți, 22 aprilie 2008

Căsătoria creşte nivelul de inteligenţă


Studiile anterioare au arătat că atunci când un om „proaspăt” îndrăgostit se gândeşte la persoana iubită, zone ale creierului pline de dopamină se activează. Pentru a se înţelege mai bine, drogurile oferă starea de bine unui individ prin creşterea capacităţii organismului de a elibera dopamină. Însă, cu cât timpul trece peste o relaţie, respectivele regiuni din creier devin din ce în ce mai puţin receptive. Pentru ca o relaţie să fie durabilă, ea trebuie să evolueze de la euforia dată de dopamină la o relaţie bazată pe respect, ataşament şi raţiune, susţin cercetătorii. Mai mult, testele au arătat că în etapele târzii ale unei relaţii, la vederea persoanei iubite zona din creier care se activează este cortexul (zona unde sunt stocate informaţiile şi unde sunt luate deciziile).
Astfel, s-a ajuns la concluzia că o relaţie de lungă durată stimulează mai mult cortexul şi persoanele devin mai inteligente. Pornind de la această concluzie, specialiştii recomandă anumite lucruri pentru consolidarea relaţiei şi pentru sporirea inteligenţei. În primul rând, lecţiile de dans împreună cu partenerul sunt o provocare pentru creier pentru că se combină mişcarea fizică cu memorarea paşilor. În al doilea rând, vizionarea unui film împreună cu partenerul şi discutarea evoluţiei conflictului duce la o dezvoltarea a perspectivei de analiză.
Schimbul de experienţă cu partenerul este, de asemenea, recomandat. Nu există nici un motiv pentru care un bărbat nu trebuie să înveţe cum se alege culoare unui tapet. De asemenea, este foarte bine ca femeia să înveţe să repare o veioză. Astfel, pe lângă noile atribute dezvoltate, cei doi parteneri vor avea şi alte subiecte de discuţie în afară de muncă şi copii.
Sursa: Mediafax

marți, 15 aprilie 2008

Dincolo de science-fiction: regenerarea umana

Progresul stiintei in privinta regenerarii anumitor parti ale corpului uman, inspirata de exemplul salamandrei, ar putea revolutiona tratamentul amputarilor si ranilor majore.

Standardul de aur

Standardul de aur al regenerarii este reprezentat de salamandra, care are capacitatea de a-si inlocui de-a lungul intregi sale vieti, membrele pierdute cu altele noi. Intelegerea modului in care acest animal reuseste sa se regenereze poate reprezenta un mare pas inainte pentru stiinta si medicina.

Felul in care tesuturile afectate reactioneaza la salamandra si la om, nu sunt foarte diferite, insa cele umane pastreaza cicatrici, pe cand cele ale salamandrei isi reactiveaza programul de dezvoltare embrionara pentru a se regenera. Membrele salamandrei sunt mai mici si mai subtiri decat cele umane, dar nu diferite in esenta. Acestea sunt formate din oasele scheletului, muschi, ligamente, tendoane, nervi si vase de sange. Un aranjament specific al celulelor fibroblaste tine laolalta aceste tesuturi si dau membrelor forma pe care o detin.

Cu toate acestea, alcatuirea unei salamandre este unica in lumea animalelor vertebrate, deoarece aceasta nu se lasa speriata de o simpla amputare. Un reprezentant adult al acestei specii isi poate regenera un picior pierdut ori de cate ori aceasta parte este indepartata. Broastele, spre exemplu, pot face acest lucru, dar numai in anumite stadii ale dezvoltarii lor. Odata devenite adulti, isi pierd aceasta calitate.

Nu a durat mult pana cand oamenii si-au dat seama de aceasta calitate inedita, iar prima intrebare a fost, inevitabil: “Cum este posibil?” De unde stie corpul cat de mult lipseste sau cat trebuie inlocuit? Cum reuseste tesutul unei salamandre adulte sa retina potentialul embrionic pentru a reconstrui un membru ori de cate ori este nevoie? Biologii cred ca se afla aproape de raspunsurile acestor intrebari.In urma unei rani, corpul uman si cel al unei salamandre, reactioneaza identic, insa se diferentiaza pe parcurs. Corpul uman inregistreaza un esec in procesul de regenerare, iar tesutul nu se vindeca complet, pastrand o cicatrice drept amintire. Cercetatorii sunt insa incurajati de prezenta anumitor semne, indicatori ai capacitatii umane de a se regenera.

Pentru a descoperi cum pot face asta, biologii au studiat cu atentie natura salamandrelor.

Lectia salamandrelor

Cand o parte mica a acestui animal este amputata, vasele de sange se contracta rapid, prin urmare sangerarea este limitata, iar un strat de piele acopera imediat zona afectata.
In primele zile dupa ranire, epiderma lezata se transforma intr-un strat de celule, indispensabil procesului de regenerare. Intre timp, celulele fibroblaste migreaza catre suprafata amputata pentru a se pozitiona in centrul acesteia. Odata ajunse la locul faptei, acestea prolifereaza o blastema, o agregatie de celule care servesc postului drept precursori pentru noul membru.
Studiile in laborator au revelat importanta cruciala pe care o au celulele blasteme in reconstructia unui membru. Aceasta este o recapitualare a formarii membrului care a avut loc de-a lungul evolutiei animalului. Un fapt important este ca acelasi proces genetic a avut loc atat la salamandre, cat si la oameni, deoarece si noi avem capacitatea de a crea membre, insa numai in stadiu embrionar. Ceea ce inseamna ca ar trebui deja sa detinem programarea necesara pentru a le regenera si ca adulti.

Cercetatorii au incercat sa-si dea seama cum i se poate induce unui membru amputat sa formeze o blastema.Acestia au reprodus in laborator conditiile in care salamandra isi regenereaza parti ale corpului. Dupa un numar de esecuri, experimentul a reusit, insa noul membru prezenta multe iregularitati. De unde stie corpul cum sa inlocuiasca perfect membrul disparut? Se pare ca celulele fibroblaste sunt cheia, sustin cercetatorii.

O alta descoperire importanta este locul pe care celulele le ocupa in acest proces. Fibroblastele sunt prezente chiar si in cazul unei rani simple, insa nu formeaza un nou membru. Se pare ca este necesara prezenta celulelor aflate la capatul opus al membrului pentru a demara procesul de regenerare, fapt ce subliniaza importanta pozitiei celulare in acest caz.In ceea ce priveste salamandrele, amputarea poate fi localizata oriunde, in final numai acele parti vor fi regenerate. Faptul ca organismul poate “citi” aceste locatii cu precizie arata legatura stransa intre aceste celule si restul membrului. Informatia pozitionala este cea care controleaza procesul molecular si celular, ducand la inlocuirea perfecta a partilor lipsa, fiind codata in activitatea anumitor gene.

Studiile au demonstrat ca procesul regenerarii parcurge etape cruciale, incepand cu semnalizarea ranii, formarea blastemei de catre celulele care reiau stadiul embrionar si initierea unui program inedit, care va avea ca finalitate regenerarea membrului lipsa. Cele mai grele lucruri pe care stiinta incearca sa le demonstreze sunt cele care nu s-au intamplat inca, iar regenerarea umana face parte dintre acestea, desi acest lucru nu inseamna ca oamenii sunt lipsiti de aceasta capacitate naturala.

Potentialul, la mana noastra

Faptul ca degetele umane au proprietatea intrinseca de a se regenera vine in sprijinul acestei teorii. Amputarea unui deget nu presupune o complicatie chirurgicala, insa daca este permisa vindecarea naturala a ranii, varful degetului isi va reface conturul, amprenta, sensibilitatea si, intr-o oarecare masura, mobilitatea. Daca rana ar fi suturata, ea nu s-ar mai regenera, acelasi fenomen avand loc si in cazul salamandrelor. Cauza este interventia in procesul de vindecare, deoarece acest proces artificial interfereaza cu formarea epidermei in jurul ranii. Prin urmare, omul detine la un anumit nivel, capacitatea regenerativa, insa aceasta poate fi cu usurinta anulata de practicile medicale.

Provocarea umana

Ideea regenerarii mebrelor la oameni poate parea de domeniul science-fiction-ului, insa studiile efectuate pe animale ofera oamenilor posibilitatea de a invata cum sa-si foloseasca propria mostenire genetica pentru a obtine aceleasi performante. Un membru uman amputat presupune afectarea mai multor tesuturi, printre care epiderma, derma, straturi interstitiale, strat adipos, muschi, os, nerv si sistem vascular. Fiecare dintre aceste componente, luate in particular, au capacitatea de a se regenera la scara mica. In fapt, singurul tesut lipsit de aceasta trasatura este dermul, compus dintr-o populatie heterogena de celule, multe dintre ele fibroblaste. Dupa ce un om sau un alt mamifer sufera o ranire, aceste celule creaza un proces, denumit fibroza, care va vindeca rana, insa va forma o cicatrice. Diferenta fundamentala intre oameni si salamandre este ca celule fibroblaste ale primilor formeaza cicatrici, pe cand cele ale salamandrelor, nu.

Contrasul izbitor intre felul in care reactioneaza fibroblastele in cazul celor doua categorii, i-a determinat pe biologi sa creada ca aici se afla cheia succesului.
In acest moment, acestia pot afirma increzatori ca doar o decada sau doua ne mai despart de ceea va fi o victorie a stiintei moderne.

Crezi ca vor reusi oamenii de stiinta sa regenereze membrele umane? Spune-ti aici parerea in legatura cu aceasta teorie!


Sursa: Descopera.ro

luni, 7 aprilie 2008

Chilipiruri imobiliare americane

Cu 150.000 de euro cumparati o casa in Daytona Beach, Miami sau Key Largo, statiuni populare din Florida.
Casa in Florida
In cazul in care va decideti sa achizitionati o casa pe malul Oceanului Atlantic, statul american Florida poate fi o optiune. Acesta este una dintre cele mai populare destinatii turistice la nivel mondial. Aici puteti gasi vile sau apartamente la preturi comparabile cu cele ale unor apartamente in cartierele Bucurestiului. O casa cu gradina si piscina costa incepind cu 150.000 de euro, in functie de zona, deschidere la mare, precum si de facilitati sau de tipul de locuinta.

In Miami, orasul cu aproximativ 10 milioane de turisti anual, o casa cu 3 dormitoare si curte cu gradina de palmieri costa 136.000 de euro.
Casa este dotata cu piscina, iar bucataria are toate utilitatile necesare, de la aragaz si frigider pina la spalator de vase.

Ceva mai scumpa, o locuinta cu patru camere si doua bai costa 190.000 de euro. Proprietatea, situata pe un teren de 1.500 mp, are finisaje din marmura si podele din bambus. Dotarile includ toate utilitatile in bucatarie, iar curtea interioara are gard viu de ficus. Avansul este de 39.000 de euro.

In Key Largo, una dintre insulitele arhipelagului Florida Keys, o proprietate poate costa doar 98.000 de euro. Casa, imbracata in lemn, are doua camere, baie si veranda. Printre dotari se numara cablul tv, aer conditionat, mobila si toate utilitatile din bucatarie.

Avansul consta in suma de 20.000 de euro. In Daytona Beach, celebra statiune de pe malul Atlanticului, o casa cu trei camere, doua bai si bucatarie costa 127.000 de euro, iar pentru avans este nevoie de 25.000 de euro. Proprietatea se afla pe un teren de 2.200 mp.

Florida ofera si proprietati exclusiviste pentru amatorii de lux. O casa in Key Largo poate ajunge si la 5 milioane de euro. Locuinta este construita in 1994, are 10 camere si 10 bai si se intinde pe un domeniu de peste 20.000 mp, de la autostrada pina la golf. Locuinta este compusa din doua case unite printr-un living comun si zone de luat masa. Printre dotari intra piscina, teren de tenis si acces la plaja.

Destinatii populare in Florida

Clima calda pe tot parcursul anului face ca sezonul turistic si atractivitatea Floridei sa dureze 365 de zile. Miami se afla pe coasta de sud-est a Floridei si este considerat al treilea oras in topul destinatiilor americane. Aici atractiile principale sint plajele, oceanul, cluburile si magazinele. Florida Keys este un lant de insule care se intind pe 150 km, aflate la extremitatea sudica a peninsulei.

Acesta incepe de la Key Largo, in nord-est, trece prin Marathon Key si se incheie prin Key West. In arhipelagul Florida Keys se poate face scuba-diving sau pescuit. Daytona Beach se afla de asemenea in topul destinatiilor din Florida. Situat in est, pe malul Oceanului Atlantic, orasul ofera una dintre cele mai cunoscute plaje din lume.


Sursa: Cotidianul

vineri, 4 aprilie 2008

Masina care poate fi condusa de la 16 ani, in Romania

Masina care poate fi condusa de la 16 ani, in RomaniaLa inceputul saptamanii viitoare Compania Balcanica de Trenuri Turistice va lansa pe piata din tara noastra un nou automobil, de fapt un mini automobil, produs de firma franceaza Acrea. Modelul, care se numeste Zest va putea fi condus in Romania de la varsta de 16 ani, singura conditie fiind ca soferul sa detina permis de conducere categoria A1 si B1.

Masina, in format cabrio, are dimensiuni destul de reduse (lungime-3,21 metri, latime-1,51 metri si inaltime-1,23 metri) si dispunde de doua locuri, portierele fiind inexistente.
Caroseria este facuta din aluminiu astfel incat greutatea maxima este de 380 kilograme. Garda la sol este de 20 centimetri, iar portbagajul dispune are un volum de 330 litri.

Motorul modelului Zest este unul pe benzina, cu doi cilindri, care dezvolta 21 CP/5.200 rpm dintr-o cilindree de 505 cmc. Propulsorul este amplasat in spate, iar tractiunea se face tot pe puntea spate prin intermediul unei cutii de viteze automate. Zest dispunde de discuri la toate rotile.

Masina atinge o viteza maxima de 110 km/h, iar consumul mediu de 4,7 litri/100 km si rezervorul de benzina cu o capacitate de 26 de litri asigura o autonomie convenabila, mai ales ca masina este destinata in special traseelor urbane.
Masina care poate fi condusa de la 16 ani, in RomaniaSingurele elemente de siguranta sunt...centurile de siguranta cu prindere in trei puncte, dar francezii spun ca si structura caroseriei este destinata sa preia cat mai bine fortele de impact.

Oficialii importatorului roman, citati de Mediafax, spun ca vor sa vanda 20 de exemplare pana la sfarsitul acestui an si anul viitor vor lansa si alte versiuni de caroserie.

Pretul lui Acrea Zest este de 11.900 euro, iar masina este scutita de plata taxei de prima inmatriculare deoarece are caracteristicile tehnice ale unui ATV.

Masina care poate fi condusa de la 16 ani, in RomaniaAcrea Zest











Sursa: Mediafax

luni, 31 martie 2008

Fumatul dauneaza grav sanatatii...si frumusetii




Pentru unii, fumatul reprezinta un mod de a se relaxa, pentru altii a devenit deja un viciu. Toti fumatorii sunt constienti de gravele efecte pe care tutunul le are asupra organismului, dar putini sunt cei care se straduiesc sa renunte la acest obicei.
Conform datelor oferite de Institutul de Statistica, in prezent, femeile fumeaza mai mult decat barbatii. Desi majoritatea reprezentantelor sexului frumos se feresc sa fumeze pe strada, numarul fumatoarelor este mai ridicat decat cel al barbatilor. In ciuda acestui lucru, daca trecatorii nici nu observa un barbat cu tigarea aprinsa in mana, o femeie nu scapa neobservata si...necriticata. Insa, daca pana nu demult fumatorii erau cei care..."faceau legea", acum ei sunt nevoiti sa fumeze doar in locuri special amenajate.
Femeile cred ca sunt mai interesante daca fumeaza. Medicii sunt ingrijorati de numarul in crestere al femeilor care fumeaza, considerand ca tutunul le afecteaza mai mult, mai ales daca sunt si mame. Unele dintre ele fumeaza si in timpul sarcinii, ceea ce poate duce la grave probleme ale nou-nascutului sau chiar la aparitia malformatiilor. "Barbatii si femeile au drepturi egale. Nu vad care e problema daca sunt femeie si fumez", spun fumatoarele. Tutunul nu afecteaza doar sanatatea, ci si aspectul fizic si..bugetul. Pe langa problemele medicale provocate de nicotina, care sunt aceleasi si la femei si la barbati, aspectul fizic la sexul frumos are cel mai mult de suferit. "Pielea fumatoarelor imbatraneste mai repede, unghiile si dintii se ingalbenesc, iar treptat, dupa ani de fumat, corpul capata un miros specific", a declarat un medic. Persoanele fumatoare dau aproximativ 10% din venit pe tigari. "In loc sa isi cumpere un parfum, ele cumpara tigari. Isi fac rau cu mana lor, stiu toate cat de periculoase sunt", a fost de parere un sociolog.
Psihologii considera ca cele mai multe dintre femei se cred mai interesante si mai autoritare, daca au tigara in mana. Unele ocupa functii de conducere, ceea ce le da incredere in sine si "puterea" de a concura cu barbatii. Exista conceptia gresita ca o femeie care fumeaza este mai seducatoare.
Sotii isi copiaza obiceiurile. Sotii tind sa se imite, astfel incat daca unul dintre parteneri se lasa de fumat sau se apuca de exercitii fizice, este foarte probabiul sa-i fie urmat exemplul si de celalalt, arata un studiu. Oamenii de stiinta au examinat modul in care schimbarile privind sanatatea afectata de obiceiurile altuia, folosind datele de la peste 6 000 de persoane care au participat la un studiu privind sanatatea si pensionarea. Fumatorii erau de 5 ori mai predispusi sa renunte la tigari, daca sotul sau sotia ar fi facut acelasi lucru, si, de asemenea, erau de 5 ori mai dispusi sa renunte la alcool daca partenerul nu bea. Si comportamentul preventiv, cum ar fi vaccinare, este influentat in familie.

Sursa: Femei moderne

joi, 27 martie 2008

Un barbat este gravid in cinci luni

--- Pentru ca sotia nu poate avea copii, Thomas Beatie a hotarat sa aduca el pe lume bebelusul familiei.






Imediat ce auzim ca un barbat ar putea avea in pantece un copil, ne gandim la filmul "Gravidul" si la musculosul actor Arnold Schwarzenegger in ipostaza de viitoare mamica. La mai bine de 10 ani de la iesirea pe piata a fantezistei productii, un american din Oregon sustine ca ar fi insarcinat in cinci luni. Incredibila poveste a sarcinii este povestita de insusi Thomas Beatie, pentru cel mai recent numar al revistei pentru homosexuali, bisexuali sau transexuali "The Advocate". Articolul, ilustrat cu o fotografie cu barbatul gol, cu o burta ce arata cele 22 de saptamani de graviditate. Mai mult, Thomas sustine ca, pe vremea cand era femeie, Thomas Beatie ar fi pierdut o sarcina de tripleti pentru ca i-a pus in pericol viata. Acum insa, o are alaturi pe sotia sa, Nancy, care este alaturi de el. Cei se cunosc de 10 ani, iar Nancy nu poate avea copii. Americanul care a suferit o operatie de schimbare de sex, la origine fiind femeie, sustine ca din momentul in care a decis ca vrea sa aiba un copil, a incetat sa mai urmeze tratamentul cu injectii cu testosteron. Spune ca nu a apelat la nici un medicament care sa ii mareasca fertilitatea, si ca nasterea va fi posibila pentru ca si-a pastrat organele reproductive cu care l-a dotat, la nastere, natura. Povestea sa este cunoscuta de mai toata America, insa este pentru prima data cand a fost publicata o fotografie care arata burta de "gravid". Beatie a suferit o operatie de schimbare de sex, insa a decis sa-si reconstruiasca sanii si sa faca terapia cu testosteron. Cand a oprit tratamentul cu testosteron, a ramas "gravid". Pe vremea cand era femeie, Thomas Beatie a pierdut o sarcina, cu tripleti, pentru ca i-a pus in pericol viata. Acum insa, o are alaturi pe sotia Nancy, care il apara de comentariile malitioase ale prietenilor sau rudelor. Cei doi se cunosc de 10 ani, iar Nancy nu poate avea copii. "Am o sotie incredibila", spune barbatul, care adauga ca isi va creste copilul in calitate de tata, alaturi de Nancy, care ii va fi mama. "Cum e sa simti un copil in pantece? Incredibil...", scrie Thomas in revista pentru homosexuali, bisexuali sau transexuali "The Advocate".


Sursa:Ziua online

miercuri, 26 martie 2008

The Best Invention Of The Year On Architecture

Water Works




Some people look at a waterfall and see water. Other people—people who work at MIT's SENSEable City Laboratory—see a building material or a computer display. Or both. The walls of the Digital Water Pavilion at next year's Expo Zaragoza in Spain will be sheets of water flowing from computer-controlled nozzles that shape them into endlessly scrolling words and patterns.


Sursa: Time

marți, 25 martie 2008

Energizantele afecteaza smaltul dintilor


Energizantele afecteaza smaltul dintilorBauturile energizante, consumate mai ales de tineri dupa ce fac sport, afecteaza sanatatea dintilor, potrivit unui studiu realizat de cercetatorii italieni, preluat de Corriere della Sera.


Potrivit cercetatorilor de la spitalul San Paolo din Milano, bauturile energizante afecteaza sanatatea dintilor din cauza capacitatii de a mentine nealterat PH-ul gurii, care joaca un rol important in eroziunea dentara.

Roberto Rozza, medic stomatolog, autorul studiului, spune ca este de preferat ca acest tip de bauturi sa fie inghitite cu ajutorul paiului pentru a nu afecta smaltul dintilor si ca dupa consumarea lor sa se clateasca bine gura cu apa curata.

Studiul a fost publicat in revista General Dentistry. Cercetatorii spun ca procesele de demineralizare a dintilor apar dupa consumul tuturor bauturilor acidulate, fara nicio exceptie. Majoritatea racoritoarelor contin unul sau doi acizi, mai frecvent acid citric si fosforic.

Totusi, bauturile energizante destinate in special sportivilor contin si alti aditivi si acizi organici, care contribuie la procesul de demineralizare.


sursa: www.mediafax.ro

luni, 24 martie 2008

Noile tendinte la Brandswalk Bucuresti Mall

Noile tendinte la Brandswalk Bucuresti Mall

La Bucuresti Mall a avut loc o prezentare de moda in cadrul careia s-au prezentat noile tendinte ale acestui sezon. Sub numele „Brandswalk”, prezentarea a reunit noile colectii de primavara-vara ale: Springfield, Bray Suite Anthology, Levi’s, Debenhams, Esprit, Olsen, Aldo si Tommy Hilfiger. Piesa de rezistenta a fiecarui brand a fost prezentata de o invitata speciala. Astfel, alaturi de manechine profesioniste, invitate pe podium la acest eveniment au fost Rosse Marie Florescu, Simona Patruleasa, Andreea Mantea, Monica Columbeanu, Alina Gheorghe, Bebelusele Delia si Oana, Ilinca Vandici si Gina Pistol.

Prezentatorul evenimentului a fost indragitul Daniel Buzdugan de la Radio 21, iar directorul artistic al evenimentului - Alin Galatescu. Coafura modelelor a fost realizata de catre Hair Revolution, machiajul de catre Sephora, iar sponsor al evenimentului - Coca Cola.

Colectia Springfield pentru barbati aduce tinute in trend pentru un spirit liber si plin de personalitate. Combinatiile sunt cele care fac regulile jocului. Stilul minimalist al anilor ’60 si look-ul natural si indraznet al anilor ’70 si ’80 se combina intr-o vestimentatie confortabila si plina de culoare. Si in acest sezon look-ul Springfield este ultra-urban. Noua colectie pentru femei este ultra-feminina si usor de purtat: rochiile, fustele si pantalonii scurti in culori indraznete sunt piesele „must-have” ale sezonului. Tinutele pentru seri calde adopta stilul jucaus si dinamic al anilor ’80. Accesoriile, esarfe, coliere, bratari, curele si genti de toate dimensiunile pun in valoare stilul independent al femeii Springfield.

Bray Suite Anthology prezinta o colectie cu un nou format de lux. Alaturi de colectiile Bray Steve Alan, a fost prezentata si o selectie a catorva articole elaborate si exclusive purtand cateva din brandurile Einstein alese pentru delectare si de ce nu pentru fashion-follia: 525, BSA, Sexy Woman, Absolut Joy. Nu sunt doar simple articole vestimentare, sunt haine cu personalitate care reprezinta intocmai stilul italian usor de recunoscut in intreaga lume. Nume mari din lumea showbizului au imbracat de-a lungul timpului produsele Einstein, printre care amintim cea mai recenta colaborare pentru lansarea celui mai nou film al lui Silvester Stalone „John”, dar si colaborari cu nume importante din show-bizul italian.

In acest sezon, Debenhams reinventeaza look-uri neconventionale, culori indraznete, atingeri delicate. Dupa 20 de ani de arta vestimentara pentru celebritati din toata lumea si perfectiune in designul de concept, Debenhams propune pentru sezonul primavara - vara 2008 diverse stiluri si atitudini. Sensibile sau puternice, cu o imagine delicata sau indrazneata, personalitati din toata lumea aleg tinute din galeria de designerii din Debenhams. Kylie Minogue, Madonna, Sarah Jessica Parker, Kate Moss, Nicole Kidman sau Ronan Keating poarta haine semnate de Matthew Williamson, Jasper Conran sau Julien Macdonald.

In aceasta primavara domnii pot alege trei look-uri neconventionale propuse de Debenhams: Riviera Urbana – combina tendintele anilor ’50 cu tinutele city-smart in culori de alb, negru si nuante usoare de gri, cu accente puternice de orange si verde; Chic Festival –foloseste o apropiere mai puternica de stil: camasile de bumbac in culori reci si neutre sunt accesorizate cu esarfe subtiri si bijuterii discrete; Rock Pop –este o combinatie de cultura punk, hip-hop si atingeri de rock. Culorile sunt puternice si indraznete: jeansi rosii combinati cu jachete galbene cu printuri grafice creeaza o imagine individuala nonconformista.

Colectia Women Casual de la Esprit prezinta in aceasta primavara o combinatie de influente din decadele trecute si elemente futuriste electrizante. Imaginea urbana este realizata prin contraste puternice, croieli arhitecturale si detalii oversize, iar materialele clasice sunt reinventate pentru a trasa o imagine industriala expresiva. Trecutul apare sub tema trendului hippie, cu forme geometrice, buline si dungi combinate cu o paleta de tonuri de kaki, verde, cream sau gri. Culorile elementare ale acestei primaveri sunt albul-fum si argintiul, care combinate cu nuante de albastru cobalt, rosu si negru intens creeaza efecte luminoase si un aer avangardist. Silueta perfecta reprezinta focusul colectiei Esprit Casual pentru barbati. Principala sursa de inspiratie este stilul docherilor anilor '60: jachete cu croieli largi, pantaloni drepti, din bumbac si panza. Imaginea originala este garantata de butonii, gulerele si mansetele in forme neobisnuite si de denimul prespalat sau cu umbre profunde de indigo. Noua linie Esprit Women Collection este puternic influentata de stilul retro al anilor '70 si '80. Mansetele inalte, manecile largi si cingatorile definesc tinute care pun in evidenta talia si soldurile si creeaza o imagine feminina si senzuala. Stilul baby-doll, pantalonii slim si jachetele combina diverse lungimi si volume pentru a crea impresia de neglijenta studiata. Rochia in stilul jucaus baby-doll, foarte scurta sau cu croiala minimalista este piesa de rezistenta a sezonului.

OLSEN vine in intampinarea primaverii si abordeaza cinci teme diferite: SPRINGTIME aduce bucuria unei zile calde de primavara luminate de accente de turquoise, roz sau lime si detalii incantatoare: printuri subtile sau panglici delicate. NEW AFRICA te poarta in inima savanei cu tinute confortabile si extrem de stylish care readuc in lumina reflectoarelor look-ul retro. CITY SAFARI readuce stilul Empire, iar EASY LIVING prezinta tinute casual, iar printurile fanteziste, tricotajele din casmir si bumbac in combinatie cu suprapunerile alcatuiesc look-ul vedeta al acestui sezon. Stilul masculin al anilor ’60 este propunerea OLSEN pentru tinutele office, in colectia COOL CHIC. Nuantele de rosu si negru accentueaza croiala perfecta a fustelor, pantalonilor si jachetelor clasice, propuse pentru a ilustra stilul femeii contemporane. Piesele de rezistenta ale colectiei sunt tricotajele cu decolteuri in forma de V. Jachetele din piele si trenciurile ce definesc sezonul de primavara vara 2008 sunt complimentate prin maneci scazute. In materie de accesorii, Olsen recomanda posetele plic dar si cele oversized, ce raman de actualitate si in acest sezon, curelele ce pun in evidenta talia si esarfele viu colorate din tesaturi naturale.

Primavara-vara 2008 la Aldo propune o reintoarcere la simplitate prin materiale, culori şi modele naturale. Colectia este inspirata din natura, din arhitectura si cultura internationala veche. Romantismul este in prim plan, rochia fiind piesa-cheie a colectiei “Romantic Wish”. Texturile sunt din nou uşoare, fluide, cu funde şi detalii de volan si dantela. Cromatica e compusa din game de bej si crem, completate de culori pastelate cum sunt nuanţele dulci de albastru, galben-lamaie sau roz. Tendintele pentru incaltaminte prefera botul rotund, baretele pe glezna si tocurile mai groase.

In acest sezon ALDO Accessories te invita sa fii romantic. Ideea de retro este reluata prin piese din perle si cristale. Feminitatea este tema colectiei, sustinuta prin motive florale, imprimeuri cu fluturi, funde şi volane. Pentru posete, noutatea sta in dimensiunile mici si delicate, dar si in materialul matlasat. Linia masculina de accesorii din acest sezon are mai multe direcţii. Ceea ce era vechi revine in atentia stilistilor odata cu ideea de Old Hollywood glamour. Butonii metalici si cravatele subtiri in cea mai cautata culoare a sezonului – gri - repun in valoare costumul clasic prin accente moderne. Ceasurile devin din ce în ce mai mari, fara intentia de a se opri undeva in ceea ce priveste dimensiunile iar palariile revin de asemenea in prim-plan.

Pentru sezonul de primavara-vara, Tommy Hilfiger ne propune trei colectii: Hilfiger Denim, Men’s Sportswear si Women’s Sportswear. Toate cele trei colectii sunt inspirate din lifestyle-ul american, cu influente specifice. Colectia Denim este dedicata adolescentilor si propune trei directii: American Icons, Wonder Years si Rebel Spirit. Toate cele trei trenduri pornesc de la stilul anilor 50 si 80 din SUA, propunand siluete de la delicat la agresiv sau boem. Colectiile Men’s si Women’s Sportswear sunt dedicate steagului american, cu cele trei culori, alb, rosu si albastru, precum si mostenirii culturale americane. Unul dintre trenduri, Dramatic Chic, este inspirat din operele celebrului fotograf de peisaje Ansel Adams, ale carui fotografii in alb-negru au captat adevaratul spirit al regiunii de Sud-vest a Statelor Unite. Mojito Sky, alt trend propus de Tommy Hilfiger, este inspirat de descrierile cheiurilor Floridei, realizate de Ernest Hemingway in ultimul sau roman.

Sursa: Envy.ro

Bucureştiul va fi un oraş blocat de summitul NATO

Peste 10 zile, bucureştenii îşi vor "antrena" nervii pentru marele eveniment din 2-4 aprilie. Pe 29 martie urmează repetiţia generală pentru summitul NATO.

Deşi, în urmă cu o lună, organizatorii susţineau că nu vor fi probleme de fluenţă, acum se văd nevoiţi să recunoască faptul că restricţiile impuse vor afecta atât traficul rutier, cât şi cel pietonal, în toată Capitala. Pe traseele restricţionate şi în perimetrul obiectivelor va fi interzisă şi oprirea autovehiculelor, atât pe carosabil, cât şi pe trotuar. Chiar şi pe străzile care acced la traseul stabilit, maşinile nu vor putea opri pe o distanţă de 10-15 metri faţă de acest culoar.

"Atât pietonii, cât şi şoferii aflaţi în trafic trebuie să respecte semnalele agenţilor de poliţie rutieră ce însoţesc coloanele oficiale şi ale celor de pe traseu, acestea având prioritate faţă de semnalizarea rutieră şi semafoare", ne-a declarat comisarul Constantin Stroescu, de la Brigada de Poliţie Rutieră. În această perioadă vor fi scoşi în trafic mai ales poliţiştii motociclişti care se pot deplasa mai rapid în condiţii de trafic intens.

Drumul interzis

Poliţia Rutieră a stabilit traseul pe care se vor deplasa coloanele oficiale în perioada 2-4 aprilie.

Pe şoseaua Bucureşti-Ploieşti, de la aeroport până la Piaţa Presei Libere, culoarul unic va cuprinde benzile 2 şi 3 de circulaţie, pe ambele sensuri. Circulaţia autovehiculelor va fi permisă, în exteriorul culoarului, pe prima bandă de circulaţie, în ambele sensuri.

Restricţiile continuă cu segmentul central al şoselei Kiseleff, între Piaţa Presei şi Arcul de Triumf.

Circulaţia va fi închisă în totalitate pe porţiunea cuprinsă între Arcul de Triumf, Piaţa Victoriei şi în continuare pe Calea Victoriei până la Podul Naţiunile Unite, continuând cu Bulevardul Naţiunile Unite.

Restricţie totală va fi şi în perimetrul Palatului Parlamentului, respectiv strada Izvor, Calea 13 Septembrie, între şoseaua Panduri şi Bulevardul Libertăţii, Bulevardul Unirii, între Bulevardul I.C. Brătianu şi Piaţa Constituţiei şi Bulevardul Libertăţii.

În una din zile, în intervalul 1-4 aprilie, se va interzice circulaţia rutieră şi pe Bulevardul Regina Elisabeta, Bulevardul Eroii Sanitari şi în perimetrul Palatului Cotroceni. Traversarea acestui tronson se va putea realiza la Piaţa Operei şi la intersecţia dintre Bulevardul Eroilor şi Bulevardul Eroilor Sanitari.

Traseul unic va putea fi traversat în următoarele intersecţii:

Şoseaua Bucureşti-Ploieşti cu Bulevardul Aerogării
Şoseaua Kiseleff cu strada Arhitect Ion Mincu
Arcul de Triumf
Calea Victoriei cu Bulevardul Dacia
Calea Victoriei cu Bulevardul Regina Elisabeta
Calea Victoriei cu Podul Naţiunile Unite.

Sursa: Adevarul